Alina Gorghiu: Parlamentarii liberali vor renunţa la pensiile speciale, pentru că PNL nu acceptă privilegii şi imunităţi

Parlamentarii liberali vor renunţa la pensiile speciale din prima lună de mandat, pentru că PNL ”nu acceptă privilegii şi imunităţi”, a declarat, vineri, la lansarea candidaţilor pentru parlamentare, liderul partidului, Alina Gorghiu.

”Colegii mei vor fi cei care din prima lună de Parlament vor trebui să renunţe la acele pensii speciale, pentru că PSD nu visează decât privilegii, nu visează decât stipendii, nu visează decât bani în plus nemeritaţi. Ori vrem să fie acelaşi lucru pentru toată lumea, de la imunitate la salarii, la pensii ori vrem să avem categorii de privilegiaţi. Eu sunt în fruntea unui partid care nu acceptă privilegii şi imunităţi”, a spus Gorghiu.

Totodată, Gorghiu a spus că PNL îşi propune majorarea salariilor din administraţia locală, pentru a avea performanţă şi a conduce la descurajarea corupţiei.

”Oameni buni, înainte de a vrea respect fiecare dintre noi, statul roman e obligat să dea respectul cuvenit administraţiei locale. Statul român are obligaţia să vină cu salarii decente pentru tot ce înseamnă administraţie locală, dacă vrem să înlăturăm corupţia, dacă vrem să performăm”, a spus Gorghiu.

Posted in: PNL National

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.