Condamnat definitiv la închisoare, dar în continuare președinte al PSD. Reacția lui Klaus Iohannis: „Ar trebui să se retragă”

Seful PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare, in dosarul fraudarii referendumului din 2012.

Decizia definitiva luata de magistratii Curtii Supreme pune punct unui proces derulat mai bine de trei ani. „Nu comentez decizia instantei”, a fost prima reactie a liderului PSD, care nu s-a asteptat la dublarea condamnarii date in prima etapa. Comitetul executiv al PSD, intrunit intr-o sedinta extraordinara, a decis ca ii acorda tot sprijinul lui Dragnea.

Procurorul de sedinta a cerut ca Dragnea sa fie condamnat la inchisoare cu executare, aratand ca limitele pedepsei infractiunii care ar fi fost savarsite de liderul PSD se incadreaza intre 3 si 5 ani.Procurorul a sustinut ca Liviu Dragnea a avut o conduita „ilicita” si s-a folosit de toate mijloacele pe care le-a avut la dispozitie pentru a-i determina pe reprezentantii partidului din teritoriu sa scoata „nelegal” oamenii la vot.

Faptele si conduita ilicita sunt demonstrate de transmiterea adresei in teritoriu prin care solicita organizarea de tombole, oferirea de servicii gratuite si acces la evenimente in schimbul prezentei la vot. Acestea stimulau participarea la vot. Deplasarea la locuinta unei persoane care nu a votat reprezinta o forma de presiune. De asemenea, s-au folosit informatii adunate in alt scop decat procesul de vot si aici ne referim la date cu caracter personal. Dragnea si-a folosit influenta pentru a determina activistii de partid sa faca ceva ilegal si presiuni asupra alegatorilor. Neprezenta la vot a fost vazuta ca un moft, nu ca un drept al cetatenilor”, a spus procurorul in sala de judecata.

 

Dragnea ramane seful PSD

Este o condamnare profund nedreapta. Nu comentez daca este legala sau nu.

Am avut o discutie in partid, m-a interesat sa aflu de la colegi ce ar insemna o retragere a mea acum, pentru zecile de mii de candidati ai PSD. Parerea unanima a fost ca ar putea destabiliza activitatile de campanie si ca PSD ar putea sa nu obtina scorurile asteptate.

In aceste conditii, am decis sa raman in continuare in aceasta functie si sa gestionez campania electorala. Vom mai avea o discutie dupa alegerile locale.„, a declarat presedintele PSD.

 

Ponta il sustine pe Dragnea

„Ca sa raspund tuturor celor care ma intreaba: cred ca Liviu Dragnea NU trebuie sa isi dea demisia din functia de Presedinte al PSD! Trebuie sa tina Partidul unit, sa castige alegerile locale si parlamentare si sa fereasca PSD de toti „ofiterii” acoperiti sau descoperiti care vor sa il preia! Clar?”, a fost mesajul fostului premier.

 

Klaus Iohannis: „Ar trebui sa se retraga”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ar trebui sa se retraga din functie, a declarat vineri presedintele Klaus Iohannis, in opinia caruia, ”pentru sanatatea sistemului politic romanesc”, nu este in regula ca un mare partid sa fie condus de un lider condamnat prin sentinta definitiva.

„Liviu Dragnea ar trebui sa se retraga. Pentru sanatatea sistemului politic romanesc, nu este in regula ca un mare partid politic sa fie condus de un lider condamnat penal prin sentinta definitiva. I-am comunicat aceasta opinie”, a scris Iohannis pe pagina sa de Facebook.

 

Seful PSD, condamnat in prima instanta la 1 an cu suspendare

Pe 15 mai 2015, Liviu Dragnea a fost condamnat de un complet de trei judecatori de la ICCJ in dosarul „Referendumul” la un an de inchisoare cu suspendare, cu un termen de incercare de trei ani. Alti 74 de inculpati din dosar au fost fie achitati, fie condamnati la inchisoare cu suspendare. Decizia a fost atacata cu apel de cei condamnati, inclusiv de Liviu Dragnea.

Potrivit DNA, in calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte formatiunea pe care o reprezenta, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale.

In acest sens, conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, in care a implicat mai multe persoane asupra carora avea influenta in virtutea functiei pe care o detinea, avand ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.In paralel, Dragnea este acuzat ca a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul caruia a transmis mesaje, ordine si recomandari legate de stimularea participarii cetatenilor la vot prin mijloace interzise de lege catre coordonatorii judeteni de campanie/primarii/activistii de partid, preciza DNA.

De asemenea, conform DNA, Liviu Dragnea a trasat sarcini unor apropiati ai sai (membri de partid din judetul Teleorman, unde indeplinea functia de presedinte al Consiliului Judetean) sa faca tot ce le sta in putinta, inclusiv prin incalcarea prevederilor legale, pentru a scoate oamenii la vot pentru indeplinirea pragului de participare care asigura validarea referendumului.

Procurorii arata ca demersul lui Dragnea a fost sustinut de 74 de persoane, presedinti si membri ai unor sectii de votare din localitati din judetele Teleorman, Vrancea, Gorj si Olt, in sarcina carora s-a retinut falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale si introducerea in urna a unui numar suplimentar de buletine de vot decat cele votate de alegatori, infractiuni comise sub forma autoratului, complicitatii sau a instigarii.

Posted in: Asa nu

Leave a Comment