Dezastru ecologic iminent în Bihor!

Declaraţia politică de astăzi atrage atenţia asupra unui dezastru ecologic iminent în localitatea Derna, judeţul Bihor, pe fondul lipsei unui plan coerent de ecologizare a zonei care conţine reziduuri toxice.

Două depozite de deşeuri industriale periculoase ameninţă localitatea şi mediul înconjurător cu potenţialul de deversare de ani buni, iar toată situaţia a rămas neschimbată în ciuda apelurilor disperate ale locuitorilor şi ale autorităţilor locale!

Depozitele de la Derna sunt deţinute de o societate comercială aflată în faliment SC. Petrol Derna, fapt pentru care lucrările de închidere şi ecologizare nu au fost demarate, dar nici preluate de altă societate sau autoritate.

Cele două depozite de deşeuri periculoase de la Derna sunt amplasate în intravilanul localităţii. Astfel, sunt locuinţe în aval de batalul doi, batal care are o gardă de siguranţă în această zonă a digului de circa 50-60cm.

În contextul precipitaţiilor abundente din ultima vreme, acestea se pot revărsa, singura soluţie pentru a evita dezastrul fiind ecologizarea. De altfel, la fiecare ploaie serioasă dezastrul se poate produce sub ochii oamenilor şi cu ştiinţa autorităţilor de mediu.

Deşi încă din 2005 s-a constatat că Petrol Derna are grave probleme de mediu, până în prezent nu s-au demarat acţiuni notabile pentru a preveni o calamitate.

Având în vedere gravitatea situaţiei şi nenumăratele demersuri ale autorităţilor locale către instituţiile abilitate, rămase fără nici o finalitate, solicit implicarea premierului, împreună cu ministrul mediului şi ministrul apelor şi pădurilor în vederea rezolvării urgente a situaţiei din zonă!

Este apelul pe care îl fac pentru responsabilizarea tuturor acelora care au pasat problema urgentă de la o instituţie la alta.

Cunosc problemele de proprietate şi faptul că nu se pot accesa fonduri structurale de către primăria Derna pentru ecologizare, dar sunt convins că stă în decizia Ministerului Mediului să pună capăt acestui coşmar al locuitorilor de aici şi al celor din toată zona adiacentă, care pot fi afectaţi de o eventuală revărsare peste digurile de protecţie a deşeurilor toxice.

Vă mulţumesc!

Senator Cornel Popa
PNL Bihor

 

Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.