Interpelare Ministerul de Interne – numărul specialiștilor antidrog – deficitar, deși numărul consumatorilor de substanțe psihoactive este în creștere, inclusiv în rândul copiilor

Adresată:    Ministerului de Interne, Domnului Ministru Ion Marcel Vela
Din partea: Senator Cornel POPA
Circumscripția electorală: Nr. 5, BIHOR
Grup parlamentar: PNL
Ședința Senatului din data de: 26 noiembrie 2019
Obiectul interpelării: numărul specialiștilor antidrog – deficitar, deși numărul consumatorilor de substanțe psihoactive este în creștere, inclusiv în rândul copiilor

Domnule Ministru,

În ultimii ani, conform statisticilor, a crescut numărul persoanelor adulte, dar și al copiilor care consumă substanțe psihoactive. Și mai alarmantă este vârsta scăzută a copiilor care folosesc asemenea substanțe – 10 ani și a celor care le comercializează – 14 ani. În această situație, Agenția Națională Antidrog, care este în subordinea Ministerului de Interne, ar trebui să pună la dispoziția acestor persoane care, în timp, pot deveni dependente de droguri dacă nu sunt îndrumate la timp, dar și la dispoziția copiilor, specialiști suficienți care să ofere consiliere, dar să și prevină consumul de astfel de substanțe în familie, comunitate sau în școală. Din nefericire, se pare că numărul specialiștilor din acest domeniu este deficitar.

Domnule Ministru,

Având în vedere situația de față, vă rog să îmi comunicați următoarele:

  • Care sunt măsurile pe care intenționați să le demarați pentru rezolvarea problemei generate de deficitul de specialiști în cadrul centrelor antidrog?
  • Vă rog să îmi prezentați o statistică a persoanelor care au fost consiliate în cadrul centrelor antidrog din țară, inclusiv în județul Bihor, în ultimii 3 ani, pe vârste, și dacă au fost cazuri de recidivă.
  • Care sunt programele de prevenție desfășurate de către Agenția Națională Antidrog, în cazul familiilor cu un statut socio-economic precar sau în comunitățile defavorizate, pe județe?

Solicit răspuns scris.

Cu considerație,
Senator Cornel Popa

Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.