Interpelare Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Măsuri pentru implementarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor

Adresată: Domnului Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
Din partea: Senator Cornel POPA
Circumscripţia electorală: Nr. 5, BIHOR
Grup parlamentar: PNL
Ședinţa Senatului din data de: 26 octombrie 2020
Obiectul interpelării: Măsuri pentru implementarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor

Domnule Ministru,
România și-a asumat ca obiectiv pentru anul 2020 să atingă nivelul minim de pregătire de 50% pentru reciclarea și reutilizarea deșeurilor, conform Directivei Europene 2008/98/CE, altfel vor fi impuse amenzi din partea Uniunii Europene. În acest context, România ar trebui să implementeze un sistem de garanție-returnare pentru ambalajele de băuturi – sticlă, plastic sau metal, ca și alte state europene unde rata de colectare este foarte mare. În acest întreg proces de reciclare iau parte producătorii, retailerii și consumatorii.

Domnule Ministru,
În luna martie a.c., Academia de Studii Economice din București a prezentat un studiu cu privire la ,,evaluarea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare reutilizabile din sticlă, plastic sau metal”, conform căruia implementarea sistemului amintit va duce atât la responsabilizarea consumatorului, cât și la reducerea poluării.
Având în vedere cele evidențiate, domnule Ministru, vă întreb:
1) Când estimați că va fi emisă Hotărârea de Guvern cu privire la reglementarea sistemului de garanție-returnare?
2) Ce alte măsuri sunt derulate în prezent în cadrul Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, astfel încât România să-și îndeplinească obiectivele asumate la nivelul UE?

Solicit răspuns scris.

Vă mulțumesc!
Senator Cornel Popa
Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.