Interpelare Ministerul Sănătății – Demisii în bloc la UPU, Spitalul Județean Bihor

Către: Ministrul Sănătății, SORINA PINTEA
De la: Senator CORNEL POPA
Circumscripția electorală: Nr. 5, Bihor
Grup parlamentar: PNL
Ședința Senatului din data de: 07.05.2018
Obiectul întrebării: Demisii în bloc la UPU, Spitalul Județean Bihor

Doamnă Ministru,

Abordarea Guvernului în ceea ce privește salarizarea în sistemul medical este aceea a pasării responsabilității, cum ne-a obișnuit deja PSD… Legea salarizării unice din 2017 introduce creșteri salariale importante pentru medici și asistenți și zero pentru personalul TESA, iar o HG emisă ulterior introduce nivelul maxim (30% din salariul de bază) pentru sporuri, raportat la bugetele salariale pe instituții. Aceste măsuri sunt gândite în spatele ușilor închise, ca să răspundă altcineva pentru degringolada pe care guvernarea PSD a creat-o în salarizare, în general, acolo unde salariile cresc pe o parte și veniturile scad pe cealaltă parte.

Măsurile incredibil de păguboase au efect, doamna ministru: specialiștii de top din sănătate aleg să renunțe la lupta cu un sistem care, nu numai că nu-i recompensează pentru efortul depus, dar chiar le și râde în față cu veniturile diminuate!

Este cazul UPU-SMURD Bihor, unde dr. Hadrian Borcea și 80% dintre angajații UPU și-au scris demisiile în semn de protest pentru situația în care se află.

Înțeleg că veți avea o întâlnire cu sindicaliștii din Sănătate în cursul acestei săptămâni și vă rog în avans să luați foarte în serios doleanțele lor pentru a găsi soluții la fiecare problemă semnalată și pentru a nu pune în pericol viețile cetățenilor români.

Este inadmisibil ca un medic de talia doctorului Borcea să fie nevoit să tragă un semnal de alarmă puternic prin demisia sa din toate funcțiile în cadrul spitalului. Condițiile grele în care muncesc angajații din Sănătate merită toată atenția dumneavoastră. Iar dacă oamenii aceștia nu găsesc înțelegere, mi-e teamă că greva anunțată nu mai poate fi oprită, iar singurii responsabili sunt cei din Ministerul Sănătății care au ales să cosmetizeze situația.

Vă întreb, așadar, ce soluții ați găsit la nivel de minister sau guvern pentru a remedia situațiile de acest fel (Bihorul nefiind caz singular)?

Solicit răspuns scris.
Vă mulțumesc,

Senator Cornel Popa

 

Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment