Interpelare Ministrul Muncii și Justiției Sociale – Contribuțiile la Pilonul II de pensii

Către: Ministrul Muncii și Justiției Sociale, LIA – OLGUȚA VASILESCU
De la: Senator CORNEL POPA
Circumscripția electorală: Nr. 5, Bihor
Grup parlamentar: PNL
Ședința Senatului din data de: 30.10.2017
Obiectul interpelării: Contribuțiile la Pilonul II de pensii

Doamna Ministru,

Guvernul a anunțat săptămâna trecută creșterea salariului minim brut de la 1450 la 1900 de lei și modificarea cotei de contribuție transferată către Pilonul II de la 5,1% la 3,75% concomitent cu trecerea anunțată, anterior, a contribuțiilor sociale în sarcina angajatului.

La începutul ședinței de guvern ați declarat că nu va fi afectată valoarea nominală din prezent a contribuției la Pilonul II.

Însă, un calcul matematic simplu ne arată că 5.1% X 1450 = 74 de lei iar 3.7% X 1900 = 70 de lei. Practic, orice diminuare a cotei de contribuție sub nivelul de 4,25% în condițiile trecerii la noul sistem de așezare a contribuțiilor de asigurări reprezintă o reducere a acesteia comparativ cu situația actuală. Nivelul propus de 3,75% echivalează deci cu o reducere de circa 12% la Pilonul II.

Având în vedere aceste calcule, doamna ministru, vă rog să precizați:
– De ce este necesară această diminuare la pilonul 2 odată cu creșterea brutului minim?
– Cum veți compensa diferența de 12% care se va crea la Pilonul II?
– Care va fi impactul acestor măsuri asupra veniturilor bugetare?

Aștept răspuns scris.
Vă mulțumesc,

Senator Cornel Popa
PNL Bihor

Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment