Întrebare Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Criza forţei de muncă în agricultură

Adresată: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea
De către dl. senator: Cornel Popa
Circumscripţia electorală: Nr. 05 Bihor
Grupul Parlamentar: PNL
Şedinţa Senatului din data de: 02 aprilie 2018
Obiectul întrebării: Criza forţei de muncă în agricultură

Domnule Ministru,

Criza forţei de muncă în domeniul agricol reprezintă una dintre principalele probleme cu care se confruntă în prezent fermierii, în contextul în care mulţi locuitori din zonele rurale preferă să trăiască din ajutorul social, acordat fără a avea la bază anchete sociale riguroase, producătorii agricoli trăgând un semnal de alarmă în privinţa faptului că oamenii sunt încurajaţi astfel să nu muncească.

Migraţia internă a tinerilor din mediul rural în mediul urban, precum şi migraţia în străinătate este o altă cauză care are un impact negativ asupra forţei de muncă din agricultură, majoritatea terenurilor agricole fiind în această perioadă lăsate în grija agricultorilor în vârstă.

În plină campanie de primăvară, fermierii mari şi mici din întreaga ţară solicită sprijin din partea autorităţilor în privinţa acestui fenomen manifestat pregnant în ultimii ani.

Având în vedere aspectele mai sus menţionate, vă întreb, domnule ministru, ce măsuri intenţionaţi să întreprindeţi în vederea acoperirii deficitului forţei de muncă în domeniul agricol?

Solicit răspuns scris.

Cu stimă,

Senator Cornel Popa
PNL Bihor

 

Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment