Întrebare Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri – Pierderile românilor care au achitat parţial sau total pachete turistice în ţară şi în străinătate

Adresată: Domnului Virgil-Daniel POPESCU,
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri
Din partea: Senator Cornel POPA
Circumscripţia electorală: Nr. 5, BIHOR
Grup parlamentar: PNL
Ședinţa Senatului din data de: 13 aprilie 2020
Obiectul întrebării: Pierderile românilor care au achitat parţial sau total pachete turistice în ţară şi în străinătate

Domnule Ministru,
România se află în plină pandemie de coronavirus, ceea ce pune în mare dificultate o eventuală deschidere a sezonului estival. Mai mult decât atât, mulți români, ca în fiecare an, și-au programat vacanțe atât pe litoralul românesc, cât și în alte țări, cum ar fi Bulgaria, Grecia, Turcia, multe dintre acestea fiind deja plătite integral sau parțial. Iar cea mai apropiată minivacanță ar fi trebuit să fie cea de Paște, pentru care pachetele turistice au fost achiziționate în aceleași condiții menționate anterior.
Trebuie să privim situația profund și să ne gândim și la agențiile de turism. Multe pachete turistice sunt deja achitate (inclusiv în alte țări). Agențiile nu au efectiv posibilitatea financiară să ofere banii înapoi clienților. Există riscul ca multe dintre acestea să intre în insolvență. Totodată, nu își pot trimite agenții de turism în șomaj pentru că aceștia trebuie să găsească soluții pentru clienții care nu își mai pot efectua vacanțele în următoarea perioadă.

Domnule Ministru,
V-am prezentat mai sus o radiografie a situației la nivelul turismului din țara noastră, în care factorii principali sunt clienții și agențiile de turism. Bineînțeles că din acest sector greu încercat în perioada imediat următoare fac parte și hotelurile, și pensiunile.
În acest context nefavorabil, vă rog să aveți amabilitatea să răspundeți următoarelor întrebări:
1) Luați în calcul suspendarea Ordonanţei nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate care obligă rambursarea pachetelor turistice? Dacă da, ce măsuri alternative propuneți?
2) Există o situație la nivelul ministerului de resort cu privire la numărul românilor care și-au achiziționat pachete turistice pentru sezonul estival, cu plata în avans, atât în țară, cât și în străinătate? Care sunt pierderile financiare ale acestora?

Solicit răspuns scris.

Vă mulţumesc,
Senator Cornel Popa
Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.