Întrebare Ministerul Educației Naționale – Cum sprijină ministerul de resort copiii supradotați?

Către: Ministrul Educației Naționale, Ecaterina ANDRONESCU
Din partea: Senator Cornel POPA
Circumscripția electorală: Nr. 5, Bihor
Grup parlamentar: PNL
Ședința Senatului din data de: 18 iunie 2019
Obiectul: Cum sprijină ministerul de resort copiii supradotați?

 

Doamnă Ministru,

În România există peste 200.000 de copii supradotați. Acești copii au un coeficient de inteligență cu mult peste medie. Unde este inteligență cu mult peste medie, există și sensibilitate, acești copii găsindu-și cu greu locul printre colegi și uneori și printre profesori. Sunt copii care au nevoie de atenție specială atât din partea cadrelor didactice, cât și din partea mediului social. Din totalul elevilor, 10% sunt supradotați, doar că inteligența acestora trebuie depistată și, totodată, valorificat coeficientul de inteligență. Există câteva centre particulare care se ocupă de acești copii, și asta dacă părinții au resurse financiare! Doar atât. Școala ar trebui să fie, în primul rând, instituția care să descopere aceste genii, care să le pună în valoare!

Doamnă Ministru,

Acești copii au mare nevoie de sprijinul societății și al ministerului de resort. Ar trebui înființată o instituție care să aibă drept scop evaluarea și dezvoltarea copiilor cu inteligență înaltă. În acest sens, prin Legea 17/2007 ar fi trebuit să ia ființă Centrul Național de Instruire Diferențiată, în cadrul căruia copiilor cu o astfel de inteligență să li se dea șansa să fie identificați, să aibă o programă școlară diferențiată și, bineînțeles, să fie îndrumați de cadre didactice specializate.

Având în vedere situația prezentată dar și faptul că, din nefericire, conform studiilor, doar 1% din acești copii ajung să fie identificați și să li se acorde această șansă, vă rog, doamnă Ministru, să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  • Când va fi aplicată Legea 17/2017 cu privire la înființarea Centrului Național de Instruire Diferențiată?
  • Care este viziunea ministerului de resort cu privire la viitorul acestor copii, atâta vreme cât sistemul de învățământ nu îi identifică și nu îi ajută în parcursul educațional sau școlar?

 

Solicit răspuns scris.
Cu considerație,

Senator Cornel Popa

Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.