Întrebare Ministerul Sănătății – Neplata, de patru luni de zile, a gărzilor efectuate de medicii de familie din centrele de permanență

Către: Ministrul Sănătății, SORINA PINTEA
De la: Senator CORNEL POPA
Circumscripţia electorală: Nr. 5, Bihor
Grupul parlamentar: PNL
Şedinţa Senatului din data de: 15.10.2018
Obiectul întrebării: Neplata, de patru luni de zile, a gărzilor efectuate de medicii de familie din centrele de permanență

Doamnă Ministru,

Președintele Societății Naționale de Medicina Familiei, doctor Dina Mergeani, printr-un Comunicat de Presă, remis publicității în urmă cu două săptămâni, a tras un semnal de alarmă cu privire la neplata, în ultimele patru luni, a gărzilor efectuate de către medicii de familie din centrele de permanență. Domnia sa a ţinut să reafirme importanţa şi scopul înfiinţării acestor centre de permanenţă, astfel, citez: „Centrele de Permanență au fost create pentru asigurarea continuității asistenței medicale primare dar ele reprezintă în același timp o soluție privind accesul la servicii medicale de urgență pentru pacienții din mediul rural. În aceste centre se salvează vieți care altfel s-ar pierde până la intervenția serviciilor de urgență specializate.”, am încheiat citatul.

În România există 352 de centre de permanență, iar plata gărzilor include şi medicaţia ceea ce însemnă că, în cazul de faţă, de luni de zile medicii de familie din centrele de permanenţă sunt nevoiţi să achiziţioneze din banii lor necesarul de medicamente pentru desfăşurarea actului medical în condiţii optime.

Doamnă Ministru,

Ceea ce se întâmplă în prezent în sistemul de sănătate prin neplata, de mai bine de patru luni de zile, a gărzilor efectuate de către medicii de familie din centrele de permanenţă, arată în mod fidel incapacitatea autorităţilor centrale de a menţine echilibrul funcţional al statului. Pe cale de consecinţă, este restrâns, fără justă cauză, exerciţiul unor drepturi cetăţeneşti, consfinţite prin însăşi legea fundamentală! Punerea în incapacitate a medicilor de a mai putea lucra normal în centrele de permanenţă, reprezintă restrângerea dreptului cetăţenilor de a avea acces la servicii medicale de calitate în proximitate!

Având în vedere situația prezentată mai sus, vă rog, Doamnă Ministru, să îmi comunicați clarificări cu privire la următoarele:
– Ce măsuri aţi întreprins pentru urgentarea plăţii restanţelor băneşti pentru gărzile efectuate de către medicii de familie din centrele de permanenţă?
– Care sunt cauzele reale ce au condus la întârzierea plăţii gărzilor efectuate de către medicii de familie din centrele de permanenţă?
– Ce măsuri aţi întreprins ca pe viitor acest lucru să nu se mai repete, mai cu seamă că prin programul de guvernare, coaliţia PSD-ALDE s-a angajat la generarea unui act medical de calitate finanţat de stat, nu de către cadrele medicale?

Solicit răspuns scris.
Cu considerație,

Senator Cornel Popa

Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.