Întrebare Ministerul Sănătății – unele substanțe utilizate prin intermediul țigărilor electronice pot ucide!

Adresată:    Ministerului Sănătăţii
Din partea: Senator Cornel POPA
Circumscripția electorală: Nr. 5, BIHOR
Grup parlamentar: PNL
Ședința Senatului din data de: 14 octombrie 2019
Obiectul întrebării: unele substanțe utilizate prin intermediul țigărilor electronice pot ucide!

În ultimele luni, în Statele Unite ale Americii peste 1.000 de persoane au fost internate, fiind diagnosticate cu probleme pulmonare, iar 26 au decedat, cauza comună a îmbolnăvirilor fiind folosirea țigării electronice. Se pare ca persoanele care s-au îmbolnăvit utilizau pentru țigările electronice THC (tetrahidrocanbinol), agent psihoactiv din canabis. În aceste condiții, autoritățile americane au îndemnat populația să evite vaping-ul. Pe de altă parte, unele dintre persoanele care au fost tratate, au fost spitalizate din nou după o perioadă.

În urma cercetărilor, se presupune că unii aditivi din lichidele utilizate pentru țigările electronice provoacă îmbolnăviri, cu atât mai mult cu cât acestea au fost procurate de la dealeri.

Având în vedere aceste cazuri documentate, am rugămintea să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

1) Ministerul de resort a realizat în ultima perioadă studii cu privire la utilizarea anumitor substanțe prin intermediul țigărilor electronice şi care sunt concluziile? Prin ce mijloace sunt achiziționate? Care este impactul asupra populației şi daca s-au observat îmbolnăviri asociate cu folosirea acestor substanțe din țigări?

2) Ce măsuri intenționează să întreprindă ministerul de resort pentru a se evita astfel de cazuri şi în România?

Solicit răspuns scris.
Cu considerație,

Senator Cornel Popa

Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.