La mulți ani, Europa!

În perioada 7-8 mai 2017, am participat la Forumul anual “State of Europe”, organizat de Centrul Schuman pentru Studii Europene, în Malta, țară care găzduiește președinția Uniunii Europene în prezent. Forumul a fost organizat în colaborare cu Universitatea din Malta, care a găzduit evenimentul şi ai cărei specialişti, şi-au adus contribuția la succesul conferinței. Tema forumului din acest an a fost :”Spre o Europă a Speranței, Vindecării și Ospitalității”.

Au participat, parlamentari, profesori universitari, reprezentanți ai unor ONG-uri, reprezentanți ai Bisericii și oameni de știință din mai multe țări europene. După evaluarea situației curente, participanții au discutat despre viitorul Uniunii Europene, având în vedere schimbările dramatice din ultima perioadă. Au fost abordate şi teme sensibile ca migrația, menționându-se că noi trebuie să ne protejăm credința creștină și valorile, dar trebuie să ne ajutăm și vecinii, să ajutăm națiuni mai sărace, să apărăm drepturile omului și respectarea democrației în toate țările europene. Intervențiile mele s-au axat pe anticiparea viitorului Europei, subliniind nevoia de colaborare şi solidaritate, de apărare a valorilor creştine, dar şi pe rolul familiei în dezvoltarea societății, familia fiind prima şcoală în care fiecare om învață principiile de bază care-l vor călăuzi în viață.

Robert Schuman, fondatorul Uniunii Europene, a avut viziunea creării unei “comunități a popoarelor”, bazată pe schimburi economice, cooperare, realizarea unei piețe comune, libertatea de a călători, studia și munci în orice stat membru, fără ca cetățenii să își uite identitatea națională, tradițiile și principiile de viață. Uniunea Europeană a fost fondată pe rădăcini creștine, unde libertatea de exprimare e garantată tuturor cetățenilor.

Din nefericire, dezvoltarea economică și orientarea puternică a societății spre consum, au afectat aceste principii morale, care contribuie la sănătatea generală a societății.

Participanții la forum au adoptat Manifestul de la Malta, un document care reafirmă viziunea lui Robert Schuman si a celorlați părinți fondatori ai Uniunii Europene, care şi-au dorit o comunitate de popoare interesate de binele comun al Europei şi al umanității în general, având rădăcini în valorile creştine fundamentale cum ar fi demnitate umană, solidaritate, egalitate şi libertate. Prin acest manifest, participanții cer liderilor politici să recunoască contribuția legitimă a comunităților de creştini la dezvoltarea economică şi culturală a Europei, să accepte că separarea bisericii de stat nu exclude creştinii din viața publică şi că viziunea creştină a fost crucială pentru dezvoltarea democrației şi politicii în trecutul Europei. S-a afirmat de asemenea şi nevoia de colaborare între toți partenerii sociali, dar şi între liderii politici naționali, pentru a promova o Europă a speranței, vindecării şi ospitalității, pentru a asigura o viață mai bună pentru europeni şi pentru toată umanitatea.

Având în vedere că în 2019, România va deține preşedinția Uniunii Europene, acest forum anual care se desfăşoară în jurul datei de 9 mai, va avea loc în Bucureşti.

Florica Cherecheş,
Deputat PNL Bihor

Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.