Tineretul, încotro?

La 2 mai s-a sărbătorit Ziua națională a tineretului, prilej cu care am evaluat situația tinerilor din țara noastră. Știm că România este într-un proces accelerat de depopulare, pierzând în fiecare an echivalentul unei localități cu aproximativ 80.000 de locuitori, adică un oraș ca Reșița sau Bistrița Năsăud. Cauzele sunt multiple și cunoscute: migrația, sporul negativ al populației care a dus la îmbătrânirea populației, cauze sociale ce țin de emanciparea femeii și amânarea momentului întemeierii unei familii, cauze economice care descurajează familiile să aibă mai mulți copii, etc.

Tinerii își doresc să aibă un loc de muncă bine plătit, în care să fie respectați și să se considere valoroși pentru societate, să își poată permite o locuință proprie, să își poată permite vacanțe anuale, să poată călători, să poată să își întrețină o familie.

Îndeplinirea acestor deziderate depinde de situația economică a României și de politicile sociale adresate tinerilor. Din păcate, la noi se vorbește mult mai mult de programe adresate vârstnicilor, de asistență socială și nu de măsuri care să încurajeze afirmarea potențialului propriu, reducerea abandonului școlar, antreprenoriatul sau sprijinirea tinerilor și a familiilor active. Este dificil pentru tineri să ocupe locuri de muncă bine plătite, fie pentru că nu au experiență dar nici nu li se oferă posibilitatea de a o dobândi, fie pentru că ele sunt rezervate pentru cei aflați în preajma celor de la putere. Rata de sărăcie la copii și tineri e de 4 ori mai mare decât la vârstnici și totuși, nu încurajăm suficient munca, cea care produce plus valoare și venituri la bugetul de stat, suficiente pentru a acoperi și cheltuielile sociale.

Din păcate, nu sunt semne că guvernul Grindeanu ar contribui la menținerea tinerilor în țară, pentru că aceștia au dificultăți reale în a-și găsi un loc de muncă, dacă nu au pregătirea corespunzătoare cerințelor de pe piața muncii. Iar asta nu se întâmplă, pentru că sistemul de învățământ se încăpățânează să producă absolvenți în domenii care nu au căutare pe piața muncii sau tineri fără niciun fel de experiență în domeniul absolvit, pentru că la noi se predă doar teorie și accentul pe practică e foarte scăzut, pentru că vorbim de învățământul profesional dar nu îl sprijinim concret, și nici pe cei care doresc și pot să o facă, adică pe agenții economici. Mulți tineri au probleme să se angajeze în sectorul privat, unde contează mai mult experiența practică și mai puțin diploma.

Continuând seria erorilor, guvernul Grindeanu se împrumută pentru a plăti salarii mărite la stat și pensii, iar pentru investiții în infrastructură sau contribuții la proiecte europene, nu sunt bani, deși acestea ar duce la crearea de locuri de muncă și ar produce dezvoltare și prosperitate generală. Cu deficit la încasări și venituri, cu minus la atragerea de fonduri europene, cu investiții minuscule în infrastructură, dar cu cheltuieli salariale și de asistență socială în creștere, România nu va fi mai atractivă pentru tinerii săi, ci dimpotrivă. Deja se înregistrează un deficit acut de forță de muncă și măsurile populiste ale guvernului PSD îl vor accentua, gonindu-i pe cei mai întreprinzători și adaptabili, adică exact pe cei de care avem cea mai mare nevoie.

În această zi cu o semnificație deosebită, cer Guvernului Grindeanu-Dragnea, să vină urgent cu măsuri concrete pentru integrarea tinerilor români în România, pentru sprijinirea familiilor active, să dezvolte programul național de construire de locuințe pentru tineri, să nu adopte legi care să blocheze lupta împotriva corupției, îi cer să atragă prin măsuri concrete, investitori care să creeze locuri de muncă, oferind un mediu favorabil investițiilor, predictibil și mai puțin sufocant decât în prezent.

Astfel, copiii noștri vor rămâne acasă, în țara lor și familiile nu vor avea de suferit durerea despărțirii, cu toate consecințele ei nefaste.


Florica Cherecheș,
Deputat PNL Bihor

Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.