Adresă Prim Ministru – situația distribuției de gaz în orașul Ștei, județul Bihor

Către,

Domnul Mihai Tudose,
Prim-ministrul României

Stimate Domnule Prim-ministru,

Guvernul României se află în situația ingrată de a fi început diverse proiecte de investiții pe care nu le-a finalizat și care îi aduc prejudicii, în loc să producă efectele scontate. Este și cazul rețelei de distribuție a gazelor naturale din proximitatea orașului Ștei, județul Bihor, și a celorlalte unități administrativ teritoriale de pe raza conductei magistrale de gaz, în a cărei construcție statul a investit sume uriașe (sunt aproximativ 80 km) pentru a pune la dispoziția cetățenilor această resursă națională, dar în mod inexplicabil nu poate gestiona execuția instalațiilor de distribuție care ar pune în valoare investiția.

Reprezentanții mediului de afaceri și asociațiile de proprietari din orașul Ștei v-au trimis dumneavoastră și ministrului Energiei petiții în care prezintă situația în detaliu și pe care le atașez prezentei.

Sunt în asentimentul acestora și al tuturor cetățenilor care simt că le sunt încălcate drepturile cetățenești și care sunt exasperați de lipsa rezultatelor în tot acest timp, de aproape 6 ani, de când se lucrează la proiect. Indiferent de motivele care stau la baza întârzierii unui proiect de interes public major, consider că este de datoria mea să vă semnalez urgența soluționării acestuia și să vă atrag atenția atunci când sunt lezate interesele cetățenilor.

Licitația privind distribuția gazului natural în orașul Ștei a fost atribuită societății MELFI S.R.L. din Italia, în anul 2011. În 2015, întrucât firma MELFI nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, s-a încheiat un act adițional de prelungire a contractului și societatea italiană a transmis Ministerului Energiei (care între timp preluase contractul) și Primăriei orașului Ștei un grafic de lucrări prin care se angaja ca până la data de 04.07.2017 să finalizeze investițiile pentru rețeaua de distribuție a gazelor. A expirat și termenul prevăzut în actul adițional și in graficul de lucrări.

Locuitorii din Ștei și din celelalte localități de pe traseul magistralei de gaz și-au pus mari speranțe în proiectul acesta care are nevoie urgentă de rezolvare.

Este motivul pentru care mă adresez dumneavoastră, după ce am trimis anterior o interpelare ministrului Energiei, rugându-vă să veniți în sprijinul cetățenilor care doresc să beneficieze de un serviciu deja achitat de statul roman și a cărui furnizare este blocată de neseriozitatea unei firme care a călcat în picioare un contract asumat cu seriozitate de partea română.

Aștept cu deosebit interes punctul dumneavoastră de vedere!

Vă mulțumesc!

 

Senator Cornel Popa
Circumscripția electorală nr. 5, Bihor

 

Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment