Întrebare Ministerul Energiei – Prețul energiei electrice

Către: Ministrul Energiei, Anton ANTON
De la: Senator CORNEL POPA
Circumscripția electorală: Nr. 5, Bihor
Grup parlamentar: PNL
Ședința Senatului din data de: 04.06.2018
Obiectul întrebării: Prețul energiei electrice

Domnule Ministru,

Calculat la paritatea puterii de cumpărare, prețul energiei electrice din România este unul dintre cele mai ridicate din UE, după cel din Germania, Portugalia și Belgia, cu care nu ne putem compara ca putere de cumpărare!

Prețul energiei electrice facturate consumatorilor casnici s-a majorat cu 7,2% în a doua jumătate a anului trecut, potrivit Eurostat. Din Uniunea Europeană, doar Cipru a înregistrat o majorare superioară celei din România, cu 12,6%. Însă, în medie, factura la curent achitată de consumatorii casnici europeni s-a redus cu 0,2%.

Astfel, vă întreb, cum s-a ajuns în această situație și ce soluții aveți în vedere pentru a eficientiza producerea de energie electrică? Aveți în vedere diseminarea exemplului de centrală pe biomasă implementat de Consiliul Județean Bihor în mandatul 2012-2016? De ce nu continuaţi încurajarea de producere de energie electrică folosind centrale eoliene sau prin celule fotovoltaice, şi, de ce nu, conceperea altor centrale electrice pe cursurile de apă? În România, toate fiind alternative viabile pentru a produce energie mai ieftină pentru consumatorii români.

Aștept răspuns scris.
Vă mulțumesc,

Senator Cornel Popa

 

Posted in: PNL Bihor

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.